Citeste si comenteaza
Alternativa
Elveţienii de la Stream Invest încep producţia pe eolian în Dobrogea
Clean Energy Development SRL, o societate de administrare a investiţiilor controlată de compania elveţiană Stream Invest Holding AG, a început săptămâna trecută exploatarea primelor patru turbine eoliene de lângă localitatea Mihai Viteazu (jud. Constanţa), dintr-un parc ce va totaliza 28 MW. CitesteME aşteaptă noi proiecte pe regenerabile
Ministerul Economiei (ME) va putea primi spre evaluare, începând din data de 4 ianuarie, proiecte de investiţii în producţia de energie din surse regenerabile, din partea companiilor interesate să acceseze fonduri europene nerambursabile, potrivit oficialilor instituţiei. CitesteCine pierde si cine castiga daca in 2010 apar peste 400 MW in eolian
Gigantul energetic ceh CEZ, prezent în România prin intermediul fostei Electrica Oltenia, estimează că la finele anului viitor vor fi instalaţi între 700 şi 750 MW în eolian pe piaţa locală, echivalentul puterii unui reactor nuclear de la Ceranavodă, ceea ce ar putea forţa închiderea sau reducerea semnificativă a producţiei... CitesteCe planuri au în eolian fostul şef ARDAF şi apropiaţii lui Silviu Prigoană
Proiectele din domeniul energiei eoliene demarate de fostul şef al firmei de asigurări ARDAF, Octavian Mănăstireanu (42 ani), împreună cu mai mulţi parteneri printre care şi fiul lui Silviu Prigoană, sunt întârziate de efectele nefaste... CitesteCe mai aşteaptă băncile pentru a finanţa sectorul eolian
Mai multe bănci, printre care Alpha Bank, ING, BRD, Erste, UniCredit, Banca Românească, dar şi BERD, se declară interesate să finanţeze sectorul eolian, iar unele dintre acestea chiar negociază împrumuturi pentru dezvoltări în domeniu, potrivit... CitesteRiscurile întârzierii legislaţiei pentru energie verde
România va risca o nouă procedură de infringement din partea Comisiei Europene, dacă până la jumătatea anului viitor nu va avea o strategie clară pentru investiţiile în domeniul energiei regenerabile, susţine Consiliul Investitorilor Străini. CitesteING: Accesul la fonduri UE, îngreunat
Accesarea fondurilor UE pentru proiecte de investiţii în energii regenerabile este îngreunată de “frica viscerală” şi de “paranoia” administraţiei româneşti de a nu fi acuzată de fraudă, a declarat ieri directorul diviziei pieţe de capital... CitestePetrom: România are nevoie de strategie pe regenerabile
România ar trebui să promoveze cât mai rapid o nouă strategie în domeniul resurselor regenerabile de energie, care să pună în discuţie şi un mecanism de stimulare a producţiei în acest domeniu, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe, Răzvan Nicolescu, fost ataşat la UE pe probleme de energie, actualmente... CitesteBiocarburanţi în aviaţia civilă
Agenţia internaţională a transportului aerian (IATA) a anunţat vineri că va autoriza până la finele anului 2010 folosirea biocarburanţilor în aviaţia civilă, pentru a reduce semnificativ emisiile de dioxid de carbon ale acestui sector, potrivit... CitesteStatul vrea să acorde şase certificate verzi pe 1 MW de energie solară
Statul român vrea să crescă numărul de certificate verzi oferite pentru fiecare MW obtinut din energie solară, de la 4, la 6 certificate verzi, prin intermediul unor modificări aduse legii 220/2008, a declarat, în cadrul unei conferinţe pe tema enregiei regenerabile, Alexandru Sandulescu, director in cadrul Ministerului Economiei. CitesteCe proiecte are cel mai mare dezvoltator eolian
Grupul Monsson, controlat de familia Muntmark, are în diverse faze de dezvoltare, în Dobrogea, proiecte de producţie de electricitate din vânt cu o capacitate totală de 1.300 MW, puterea a două reactoare nucleare de la... CitesteElectrica, proiecte pe vânt de 300 mil. €
Electrica, furnizorul şi distribuitorul de energie electrică, va începe anul viitor lucrările la primul dintre cele trei proiecte de producţie electricitate din surse regenerabile cu o capacitate de 50 MW, evaluate la 100 mil. euro fiecare, a declarat directorul general al companiei, Ioan Folescu, citat de NewsIn. CitesteSoros investeşte în energie verde
Omul de afaceri George Soros, cu o avere estimată de revista Forbes la aproape opt miliarde de euro, va investi circa un miliard de dolari (în jur de 700 milioane de euro)în energie verde şi va crea o organizaţie care să ofere consultanţă oamenilor politici în legătură cu problemele de... CitesteGică Popescu intră în afacerile pe eolian
Gică Popescu, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal, cu afaceri în imobiliare şi turism, îşi regândeşte businessul, în contextul crizei, şi intră pe piaţa energiei eoliene, având în plan un parc eolian de 240 MW în Tulcea, investiţie estimată de specialişti la aproape o jumătate de miliard de euro. CitesteRomânia pierde detaşat meciul cu bulgarii la investiţii în energie eoliană
Un meci virtual România - Bulgaria pe tema energiilor nepoluante ar fi câştigat categoric de vecinii de peste Dunăre, deşi, teoretic, ţara noastră beneficiază de condiţii climatice superioare. CitesteCJ Timiş: O treime din consumul public de energie al judeţului va veni de la soare
Consiliul Judeţean Timiş vrea ca o treime din consumul public de energie electrică al judeţului să fie acoperită de un parc solar ce va fi construit în localitatea Covaci, într-unul dintre primele proiecte de acest gen din România, a declarat pentru Business Standard Sergiu Bălaşa, director general al Agenţiei de... CitesteVerbund se mişcă bine pe eolian în Tulcea: are 50% dintr-un proiect de 150 MW
Cel mai mare producător şi transportator de electricitate din Austria, compania de utilităţi Verbund, prezentă şi pe piaţa locală, controlează 50,07% din compania Alpha Wind Bucureşti, care are proiecte eoliene de 150 MW în Dobrogea. “CEi 150 MW pe eolian din Dobrogea pentru care Verbund va cheltui cel puţin 200... CitesteE oficial: GE este furnizorul CEZ pentru Cogealac
Grupul ceh CEZ şi gigantul american General Electric (GE) au anunţat ieri semnarea unui contract pentru furnizarea de turbine ce vor fi instalate la Cogealac (judeţul Constanţa) pentru partea a doua din construcţia celui mai mare parc eolian din Europa, de 600 MW. Contractul este estimat de surse din piaţă... CitesteStatul dă 200 mil. € pentru valorificarea resurselor regenerabile de energie
Statul va acorda, pentru valorificarea resurselor regenerabile de energie, în perioada 2008-2013, ajutoare în valoare de 200 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern care modifică două acte normative emise în 2008, publicate pe site-ul Ministerului Economiei. CitesteCEZ are 7 turbine din cel mai mare parc eolian. Ce urmează?
CEZ a instalat până acum şapte turbine la Fântânele, în judeţul Constanţa, în cel mai mare parc eolian onshore din Europa, de 600 MW, pentru care estimează că va investi 1,1 miliarde de euro. Piesele pentru o singură turbină sunt aduse de 11 camioane, un transformator de 120 MW are... CitesteCEZ a inaugurat parcul eolian de la Fântânele
CEZ a ridicat 7 din cele 139 de turbine, care vor forma parcul eolian de la Fântânele, judeţul Constanţa, preconizat a fi pornit în primăvara anului 2010, a declarat Martin Pacovsky, COO-ul companiei. CitesteCEZ a instalat primele eoliene în Dobrogea. După ce începe producţia, se va uita iar după achiziţii
Cehii de la CEZ au instalat recent primele turbine eoliene în Dobrogea, în parcul care va deveni cel mai mare din Europa, cu o capacitate instalată de 600 MW, şi anticipează că, până la finele anului, va intra în funcţiune cu primii 347,5 MW, urmând să recupereze tot mai mult... CitesteHidroelectrica îşi negociază intrarea pe biomasă şi eolian
Cel mai mare producător de energie electrică din ţară, compania de stat Hidroelectrica, poartă negocieri cu mai multe firme, cu intenţia de a construi, în parteneriat cu acestea, centrale pe biomasă şi eoliene, a declarat într-un interviu acordat Business Standard directorul societăţii, Mihai David. CitesteCine s-a încumetat să instaleze eoliene? Lista celor 12 cu 11 MW
Au trecut cel puţin trei ani de când se vorbeşte despre marele potenţial energetic al României în domeniul eolian. La finele lunii iulie însă, pe piaţa locală nu erau înregistraţi decât 12 astfel de producători, potrivit datelor transmise Business Standard de către compania de stat de transport electricitate Transelectrica, iar... CitesteFrigotehnica vizează un profit de 0,5 mil. € din instalaţii eoliene
Liderul pieţei de echipamente frigorifice din România, Frigotehnica, mizează pe un profit net de aproape 0,5 mil. euro din vânzarea de turbine eoliene, a declarat pentru Business Standard Alice Ciupercă, director al departamentului Energie Verde din cadrul companiei. CitesteGreen Energy amânã două proiecte
Green Energy Grup şi-a amânat proiectul parcului eolian de circa 200MW din Tulcea şi pe cel al centralei electrice pe biogaz de la Iernut, din cauza legislaţiei defavorabile investitorilor în energie regenerabilă. CitesteParc eolian de 60 milioane de euro în Tulcea
Un consorţiu de firme italiene având drept principal investitor compania Activ Business Invest va construi un parc de 13 mori eoliene în judeţul Tulcea, în zona Casimcea-Murighiol-Dunavăţ, potrivit unui comunicat al companiei. Valoarea totală a investiţiei trece de 60 milioane de euro, iar puterea instalată va depăşi 45 de megawaţi. CitesteCEZ ia de la patru bãnci 262,35 mil. € pentru Fântânele
Gigantul energetic ceh CEZ, prezent pe piaţa din România după preluarea fostei Electrica Oltenia, a luat un împrumut de 262,35 mil. euro, pe 15 ani, susţinut de mai multe bănci europene, pentru finanţarea proiectului eolian de la Fântânele, judeţul Constanţa, costul total al parcului Fântânele-Cogealac fiind estimat la 1,1 mld. euro. CitesteFond pentru proiecte verzi de 1 mld. euro
Oxford Sustainable Group (OSG) intenţionează să se implice în proiecte de energie regenerabilă în România, în valoare de aproape 1 mld. euro, prin intermediul unui fond închis de investiţii, a declarat directorul general executiv al grupului, Hadley Barrett, citat de Mediafax. CitesteBarroso: Sofia are argumente puternice sa ceara mai multe compensatii pentru Kozlodui
Bulgaria are argumente foarte puternice pentru a cere mai multe compensatii, dupa inchiderea in 2006 a doua reactoare din epoca sovietica, la cererea UE, a declarat vineri presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, citat de Reuters. CitesteAgentia pentru Protectia Mediului: "Aurul negru" va face loc la un moment dat "aurului verde"
Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Mihail Faca, a declarat vineri, in cadrul The Money Channel Business Tour, ca, la un moment dat, aurul negru va face loc la un moment dat aurului verde, referindu-se la modalitatea nepoluanta de capturare si utilizare a hidrocarburilor. CitesteSiemens pregateste turbinele pentru o piata de zeci de mld. euro
Gigantul german Siemens, unul dintre principalii producatori mondiali de turbine eoliene, intentioneaza sa intre pe aceasta piata si in Romania, business cu un potential de cateva zeci de miliarde euro, si va participa la toate licitatiile ce vor fi organizate de investitorii de profil, au declarat oficialii companiei. CitestePosibil contract CEZ - GE de 300 mil. euro pentru Fantanele
Grupul energetic ceh CEZ ar putea incheia un nou contract cu gigantul american General Electric (GE) pentru partea a doua a proiectului eolian de la Fantanele - Cogealac din Dobrogea, de 252,5 MW, cu o valoare estimata la circa 300 milioane de euro, potrivit unor surse din piata. CitesteProiectul Verbund la Tulcea, gata in 2011
Grupul austriac de utilitati Verbund, prin subsidiara sa de energie regenerabila, Austrian Renewable Power GmbH (ARP), va dezvolta un parc eolian de 200 MW in localitatea Casimcea din judetul Tulcea, pe care il va inaugura in 2011, a declarat ieri directorul general al ARP, Birgit Cserny. CitesteBulgaria face primul pas concret catre dezmembrarea centralei de la Kozlodii
Societatea franceza ONET Technologies a semnat luni, la Sofia, un contract marcand inceputul dezmembrarii celor patru reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodii, inchise la cererea Bruxelles-ului inainte de aderarea Bulgariei la UE, relateaza AFP. CitesteViziunea Anticriza a Guvernului
Aceasta este viziunea anticriză a Guvernului României*
Finante Personale
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private
Îngheţarea contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii la nivelul din 2008, de 2%, fuziunile dintre fonduri şi creşterea numărului de...
Citeste si comenteazaROMANIA, ASFALT TANGO
Doi directori din Transporturi, demişi
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a demis ieri un director din cadrul CNADNR şi pe cel al Regionalei de...
Citeste si comenteazaPROIECTE SPECIALE
- Cod Verde
- Finante Personale
- BrandRate
- Business Standard 2 Ani
- Guvernul privat
- Olimpiada banilor
- Petrom, studiu de caz
- Focus pe RETAIL
- Cannes L!VE
- Antreprenor
- NATO Report
- Romania si criza financiara globala
- Davos L!VE
- Romania in 2008
- Piata muncii in 2010
- Miliardarii Forbes
- SIAB 2007
- Cursa banilor
- Pensii private
- Averea Bisericii Ortodoxe Romane
- Asfalt Tango
- Consilierul tau in Codul Fiscal
CALCULATOR CREDITE
INDEX
Index Autori
Lista semnatarilor in standard.ro
Index Persoane
Lista persoanelor la care s-a facut referire in standard.ro
Index Companii
Lista companiilor la care s-a facut referire in standard.ro








