Brokerul Zilei DPD (Pegasus), creştere de 20%

03 iulie 2009 de - 871 vizualizari
Compania de curierat DPD (Pegasus) a înregistrat în primul semestru al acestui an o creşterea a vânzărilor de aproximativ 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creştere bazată în special pe migrarea clienţilor de la anumite firme concurente, care nu au rezistat pe piaţă, precum şi pe dezvoltarea portofoliului de produse, potrivit oficialilor companiei.



Vrei un business la cheie?
Avantajele sistemului Twister
Sistemul Twister ofera francizatilor avantajele unui management performant al stocurilor, incepand cu gestionarea unui stoc initial de cel putin 30.000 euro, cu un refill de stoc saptamanal, cu accesul nelimitat la stocul intregii retele si cu utilizarea unui stoc de [detalii]

Distributie

Aceştia sunt de părere că, per ansamblu, sectorul de curierat s-a menţinut la acelaşi nivel din 2008, mai ales ca urmare a tendinţei generale de reducere a costurilor şi măsurii de scădere a volumelor de expediţii la majoritatea clienţilor acestei pieţe.

Recent, Lucian Aldescu, unul dintre fondatorii Pegasus, a fost numit CEO al companiei, înlocuindu-l în funcţie pe James Gray-Cheape, la mai mult de un an de când GeoPost (Poşta Franceză) a preluat, împreună cu Yurtici Kargo, 80% din titlurile companiei locale de curierat Pegasus.

Incearca GRATUIT, o luna, editia tiparita a cotidianului de afaceri Business Standard. Click AICI.
Comentariile au fost dezactivate.
Viziunea Anticriza a Guvernului
Aceasta este viziunea anticriză a Guvernului României*
Finante Personale
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private

Îngheţarea contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii la nivelul din 2008, de 2%, fuziunile dintre fonduri şi creşterea numărului de...

Citeste si comenteaza
ROMANIA, ASFALT TANGO
Doi directori din Transporturi, demişi
Doi directori din Transporturi, demişi

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a demis ieri un director din cadrul CNADNR şi pe cel al Regionalei de...

Citeste si comenteaza
The Money Channel LIVE
ANTREPRENOR
Antreprenor

Antreprenor, sectiune speciala a cotidianului Business Standard
Citeste
Proiect 1000



CALCULATOR CREDITE
Alegeti tipul produsului dorit pentru a compara ofertele de finantare: Informatii oferite de Vreau Credit ! Oferta completa de credite bancare
Citeste Editia Digitala Business Standard
COPERTA (PDF) & EDITII
2009-12-22
Vezi editia din:

INDEX

Index Autori
Lista semnatarilor in standard.ro

Index Persoane
Lista persoanelor la care s-a facut referire in standard.ro

Index Companii
Lista companiilor la care s-a facut referire in standard.ro

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!