Brokerul Zilei Waldemar Pawlak, vicepremierul Poloniei: Speculatorii au ruinat zlotul, dar poate asta a salvat ţara de recesiune

17 iulie 2009 de - 1702 vizualizari
Polonia este singura ţară dintre cele zece state foste comuniste ale Uniunii Europene care a avut creştere economică în primul trimestru din 2009. Este vorba de 1,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2009 şi 0,4% faţă de trimestrul precedent. După ce, de la începutul crizei, cursul zlotului s-a depreciat cu 30%, cu un vârf de peste 40% în februarie, vedem în continuare semne de creştere economică. Plecând de la acest lucru, încercăm să descifrăm aşa-zisul mister polonez, împreună cu vicepremierul Poloniei, Waldemar Pawlak.

Mareste poza Waldemar Pawlak
Waldemar Pawlak


Vrei un business la cheie?
Avantajele sistemului Twister
Sistemul Twister ofera francizatilor avantajele unui management performant al stocurilor, incepand cu gestionarea unui stoc initial de cel putin 30.000 euro, cu un refill de stoc saptamanal, cu accesul nelimitat la stocul intregii retele si cu utilizarea unui stoc de [detalii]

Interviu

>Domnule vicepremier sunteţi şi ministru al Economiei. Aş pleca de la următoarea descriere: severă disciplină bugetară, un control monetar eficient, un curs de schimb echilibrat şi o luptă acerbă împotriva inflaţiei. Aşa arăta planul Balcerowicz. Care e diferenţa dintre Polonia de azi şi Polonia celebrului plan Balcerowicz?

Diferenţa esenţială constă în faptul că avem o cu totul altă abordare a valenţei valutare, deoarece atunci era o cu totul altă paritate faţă de dolar. Atunci era un curs stabilit dinainte, care trebuia respectat, în timp ce azi valoarea zlotului, a mondei poloneze, faţă de dolar este flexibilă, în funcţie de situaţia comercială şi economică internaţională, ceea ce, având în vedere şi această atenţie asupra situaţiei financiare şi bugetare curente, ne permite să aveam un control permanent stabil asupra acestei situaţii.

Datorită unei astfel de politici, unui control permanent al situaţiei economice din ţară şi bazându-ne, de asemenea, pe o verificare şi o evaluare a experienţei de 20 de ani a ultimei perioade de transformare şi de schimbare a regimului, ne permitem să dispunem de anumiţi factori de control, de verificare şi de optimizare a situaţiei. Un alt factor al acestei situaţii, la care se referă întrebarea dumneavoastră, îl constituie şi marea diferenţă între situaţia diverselor întreprinderi economice de pe vremea de atunci, de acum 20 de ani, şi situaţiei de azi. Atunci dispuneam, ca şi multe alte ţări din regiunea noastră, de mari întreprinderi, în general de stat. În schimb, în ziua de azi, avem o varietate foarte importantă în ceea ce priveşte şi dimensiunea şi potenţialul diverselor întreprinderi de producţie, întreprinderi comerciale în întreaga economie naţională.

> Cum se explică creşterea economică de astăzi? Cum aţi defini dumneavoastră modelul economic polonez?

Într-un mod foarte simplu. În rezumat, am putea spune că am trecut de la o economie monocultură la o diferenţiere foarte accentuată în toate domeniile economiei noastre: producţie, comerţ, desfacere.

>Cum vedeţi în această perioadă de convulsie economică, pe care o trăieşte tot spaţiul economic european, rolul statului în ieşirea din criză, într-o viziune poloneză?

După cum ştiţi, în ultima perioadă observăm acest fenomen nu numai în Europa, ci şi în Statele Unite. Se revine oarecum la o ingerinţă, o intervenţie a statului în economia publică.

Din nou intră statul, cu controlul său direct asupra activităţii diverselor întreprinderi, fie centre financiare, fie întreprinderi industriale. Am putea defini oarecum această situaţie, revenind concret la întrebarea dumneavoastră, că, după o perioadă de două decenii de liberalizare totală a economiei, actualmente, încetişor, se revine la o ingerinţă a statului, la un control din partea statului şi la o participare a statului în reglarea economiei şi în cumpănirea economiei ţării respective.

> Dar de ce se simte nevoia asta? Ce este rău cu capitalismul prezentului?

Ar fi bine să facem apel la cartea lui Madeleine Albright (fost secretar de stat al SUA), “Istoria unei înşelăciuni vinovate”. Printre altele, putem ajunge la o concluzie din această carte: începând cu capitalismul particular, privat, s-a ajuns, de fapt, la noţiunea de piaţă care ar urma să regleze toate problemele care sunt. Se pare că am ajuns la o situaţie în care trebuie să revenim la o cumpănire a participării atât a sectorului particular pe piaţă, cât şi a statului, unde trebuie păstrat un echilibru, pentru că nu toate problemele pot fi rezolvate de regulile pieţei. Aici revenim la o glumă, destul de actuală. Pe vremea vechiului regim statul prelua băncile pentru a le ruina complet. Acum suntem exact în situaţia inversă.

>Preia băncile ca să le facă profitabile... Pentru că aţi vorbit de bănci, cum reuşeşte Polonia să diminueze ieşirile de capital din sectorul financiar-bancar, repatrierea capitalului?

Majoritatea băncilor din Polonia sunt societăţi pe bază comercială, cu sediul în Polonia, 75% constituie proprietatea unor corporaţii globale, dar supravegherea, controlul este efectuat de către statul polonez şi băncile nu au posibilitatea de a exporta tot capitalul de care dispun, pentru că el trebuie supus anumitor exigenţe ale legislaţiei poloneze.

Fireşte că nu, întotdeauna, reuşim în toate cazurile să obţinem rezultatele pe care le-am dori, pentru că mai sunt scăpări pe ici-pe colo, nu suntem încă mulţumiţi de eficienţa acestor măsuri şi de aceea suntem în curs de verificare a acestor posibilităţi şi de ameliorare a supravegherii din partea statului a acestui domeniu economic.

Mai ales că am avut de-a face cu exemple ale unor întreprinderi poloneze care au început să aibă necazuri de ordin financiar în relaţiile lor cu băncile respective, care au exigenţe de nerealizat din partea întreprinderilor respective în ceea ce priveşte conturile financiare.

>Vă referiţi la faptul că acum creditarea este prea scumpă şi n-a mai putut fi suportată de sectorul industrial?

E drept că au avut loc anumite modificări în ceea ce priveşte starea posibilităţilor de creditare a unor întreprinderi din partea băncilor respective, însă, datorită faptului că dispunem de o varietate şi în ceea ce priveşte dimensiunea acestor bãnci, şi domeniul de care se ocupă banca respectivă, avem diverse posibilităţi, pentru că sunt bănci care sunt interesate şi de care pot profita numai întreprinderile cu capital mare şi sunt diverse mici bănci, inclusiv bănci cooperative care dau acces întreprinderilor cu capital mic de a putea...

> Împrumuta bani...

...Profita de credit

>De ce credeţi că s-a produs deprecierea masivă a monedei naţionale, a zlotului, în nouă luni cu 40%? Cât de mult a dăunat sau poate a ajutat această depreciere economia?

În ceea ce priveşte diverse premise esenţiale economice nu era nicio justificare. În mare măsură totul a fost cauzat de diverse iniţiative şi acţiuni ale unor corporaţii mari care, schimbând posibilităţile de acces la creditele lor şi, în acelaşi timp, dispunând de resurse mari, au reuşit înţelegându-se între ele, prin acţiuni de speculă pur şi simplu...

> Ceea ce noi am numit atacul la zlot...

Asta a rezultat, printre altele, în mare măsură chiar, din acţiunea diverselor bănci care au profitat de această situaţie cauzând o problemă economică negativă a întreprinderilor interesate.

Ceea ce însă a permis să se ajungă la o creştere a competitivităţii produselor poloneze pe piaţa internaţională. În acelaşi timp s-a obţinut un progres foarte evident în ceea ce priveşte, pe de-o parte exportul şi, în acelaşi timp, dezvoltarea anumitor domenii de producţie în ţară.

>Cum explicaţi rolul în creştere, influenţa tot mai mare a noilor membri, a statelor estice, în Uniunea Europeană? Mă refer la faptul că Polonia urmează să deţină preşedinţia Parlamentului European. Care va fi rolul Poloniei?

Suntem convinşi că, pur şi simplu, am ajuns din fericire la această situaţie în care poziţia noastră, nu numai a Poloniei, dar şi a ţărilor din această regiune a Uniunii Europene, ţările care au avut acces mai târziu, începe să fie din ce în ce mai puternică şi să ne permită, prin vocea noastră, prin luarea de poziţii comune, să întărim exigenţele noastre şi să putem avea influenţe mai vizibile asupra întregii activităţi a Uniunii Europene.

>Cum e să fii fermier şi cum e să fii vicepremier?

Este o asigurare foarte eficientă pentru politică. Poţi fii mult mai curajos în declaraţiile şi în activitatea politică, având asigurat acest loc nu numai de odihnă, dar şi de viaţă în gospodăria ta proprie.

Dar, se pare, de asemenea, că este şi o nouă calitate a vieţii contemporane unde, pe de-o parte poţi fii foarte activ în politică, în afaceri şi, în acelaşi timp, să nu laşi la o parte viaţa de familie şi viaţa proprie a gospodăriei personale.

>Pe ce se bazează succesul agriculturii în Polonia?

Agricultura are o tradiţie îndelungată în Polonia. Ca exemplu, chiar în perioada regimului precedent, 75% din agricultură era particulară. Ţăranul, fermierul e legat de pământ, cunoaşte importanţa şi valoarea gospodăriei proprii şi respectul faţă de pământ ca sursă de viaţă. De aici şi importanţa care se dă agriculturii.


CV Waldemar Pawlak

  • Este vicepremier şi ministru al Economiei în guvernul polonez din noiembrie 2007
  • Din ianuarie 2005 este preşedinte al Partidului Popular Polonez. A mai condus partidul între 1991 şi 1997
  • În perioada 2001-2005 a fost preşedinte al Consiliului Bursei Poloneze de Mărfuri
  • Este membru al Parlamentului din 1989
  • A fost prim-ministru în 1992 şi apoi între 1993 şi 1995
  • Este absolvent al Universităţii de Tehnologie din Varşovia
Incearca GRATUIT, o luna, editia tiparita a cotidianului de afaceri Business Standard. Click AICI.
Comentariile au fost dezactivate.
Viziunea Anticriza a Guvernului
Aceasta este viziunea anticriză a Guvernului României*
Finante Personale
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private

Îngheţarea contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii la nivelul din 2008, de 2%, fuziunile dintre fonduri şi creşterea numărului de...

Citeste si comenteaza
ROMANIA, ASFALT TANGO
Doi directori din Transporturi, demişi
Doi directori din Transporturi, demişi

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a demis ieri un director din cadrul CNADNR şi pe cel al Regionalei de...

Citeste si comenteaza
The Money Channel LIVE
ANTREPRENOR
Antreprenor

Antreprenor, sectiune speciala a cotidianului Business Standard
Citeste
Proiect 1000



CALCULATOR CREDITE
Alegeti tipul produsului dorit pentru a compara ofertele de finantare: Informatii oferite de Vreau Credit ! Oferta completa de credite bancare
Citeste Editia Digitala Business Standard
COPERTA (PDF) & EDITII
2009-12-22
Vezi editia din:

INDEX

Index Autori
Lista semnatarilor in standard.ro

Index Persoane
Lista persoanelor la care s-a facut referire in standard.ro

Index Companii
Lista companiilor la care s-a facut referire in standard.ro

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!