Domnule Viorel Panait, sunteţi preşedintele uneia dintre companiile importante ale Constanţei şi ale României. Pe scurt, cu ce se ocupă COMVEX?

Atunci când spui COMVEX Constanţa, spui poarta de intrare a materiilor prime în România. Suntem cel mai mare terminal din Marea Neagră specializat în operaţiuni portuare de încărcare/descărcare de materii prime. Şi suntem singurul terminal de la Marea Neagră si Mediterana de Est care poate acosta nave de mare capacitate, de până la 220.000 tdw. Mărfurile pe care le operăm sunt în principal – dar nu exclusiv – minereu de fier, cocs, cărbune, bauxită.

Care e capacitatea COMVEX de a face faţă exigenţilor clienţilor săi?

Pentru a avea o idee despre capacităţile de manipulare a mărfurilor la terminalul COMVEX, e suficient să spun că avem în total 22 de kilometri de benzi transportatoare. Iar pentru a vedea anvergura COMVEX-ului, trebuie să menţionez faptul că acoperim o suprafaţă de 70 ha, că putem depozita în spaţiul pe care-l avem circa 3.500.000 mt. de minereu de fier plus alte câteva milioane de mt. de bauxită şi cărbune. Asigurăm o viteză de descărcare zilnică a vapoarelor de 45.000 tone, timp de 24 h pe zi, 7 zile pe săptamână, 357 zile pe an. Ca port, noi facem pe coasta de Est a Europei ceea ce face portul Rotterdam pe coasta de Vest.

Care e secretul reuşitei COMVEX în afaceri? Cum trebuie gândită o afacere de operaţiuni portuare pentru ca ea să fie profitabilă pe termen lung?

COMVEX este o oportunitate pe termen lung. Am dezvoltat în ideea de a fi cei mai buni în ceea ce facem. În situaţii de criză, am înţeles că, fiind o verigă dintr-un lanţ inevitabil, trebuie să contribuim la reducerea costurilor materiilor prime pe care le operăm. Trebuie precizat: costul de transport – adică cheltuielile cu încărcarea de la mină, transportul pe mare, descărcarea în port şi transportul spre combinatul unde se prelucrează materiile prime – este un element major de competitivitate în industria metalurgică.

De ce vapoare mari? Simplu, ponderea costurilor fixe este mai mică în structura costului transportului. Diferenţele în transportul oceanic sunt mari, uneori de la simplu la dublu. Cu nave de 220.000 tone e întotdeauna mai ieftin. Minereul devine mai ieftin, fierul devine mai ieftin. Surprinzător, afacerile de materii prime sunt afaceri de transport. România a dezvoltat o infrastructură eficace de transport naval pentru transportul ieftin. COMVEX valorifică acest potenţial.

Stiţi cât costă să închiriezi un asemenea vapor pe zi? În zilele bune, pe piaţa navlurilor, ajunge să coste şi câte 200.000 $ pe zi, adică 2,31$/secundă! Nu-i timp de pierdut !

“În condiţiile în care majoritatea pierde în urma crizei, unii încearcă să câştige din criză” 

Cum vedeţi în acest context planurile guvernamentale anti-criză? Există efecte pozitive în mediul de afaceri?

Se iau măsuri anti-criză şi e evident că guvernul se inspiră din ceea ce se face în străinătate: investiţii publice sporite (cu efecte în industriile conexe), garanţii de stat suplimentare, reducerea cheltuielilor publice. E nevoie însă ca mediul de afaceri să fie stimulat, iar firmele să-şi găsească ieşirea optimă cu eforturi proprii orientate spre eficienţă. Aşa vor exista resurse necesare pentru cheltuielile statului.

Ştim că societatea (firmele, salariaţii, statul) suferă din cauza crizei. Putem spune însă că există şi câştigători ai crizei?

Eu cred că autoritatile ar trebui să acorde ajutoare de stat, însoţite însă de angajamente asumate de companii. Acele ajutoare trebuie să se manifeste ca o forţă motrice în însăşi economia ţării care le-a acordat. Angajamentele asumate trebuie să fie de aşa natură încât să prevină risipirea ajutoarelor acordate unora prin cheltuieli fanteziste, exorbitante şi ineficiente. Majoritatea societăţii, aşa cum aţi zis, pierde de pe urma crizei. Unii însă încearcă sa câştige nemeritat de pe urma ei.

Sunt unii care primesc gaze şi electricitate la preţ avantajos ca parte a pachetului guvernamental anti-criză si, în baza presupusei libertăţi comerciale, profită de asta şi-şi exportă către alte economii profiturile obţinute tocmai în urma sprijinului guvernamental românesc. E un tertip, ajutorul dat de stat nu poate fi un cadou. Se fac şi disponibilizări sau se păstrează această armă ca formă de presiune anti-stat. Sunt cazuri în România în care criza e văzută ca o afacere.

Eu cred că România are nişte interese de apărat în perioada crizei şi trebuie să impună un climat de corectitudine în relaţia cu toţi actorii economici.