Brokerul Zilei
Brokeraj

Mirow, BERD: Unele bănci şi-ar putea reduce expunerea în Europa de Est (20 nov 2009)

Unele bănci şi-ar putea reduce expunerea pe Europa de Est în perioada următoare, o spune preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Thomas Mirow. Acesta a explicat, într-un interviu pentru The Money Channel, că “vor fi ieşiri importante de capital din regiune, nu numai din partea instituţiilor financiare, dar şi din partea altor investitori străini”. Citeste

BCR Securities se lichidează (01 oct 2009)

BCR Securities, casa de brokeraj a BCR, a fost dizolvată şi lichidată ieri, în urma Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, iar operaţiuniile acesteia vor fi preluate de către Direcţia Pieţe Financiare a BCR. Citeste

Piaţa de brokeraj bancar îşi revine în primul trimestru din 2010 (23 sep 2009)

Activitatea de pe piaţa de brokeraj bancar din România continuă să stagneze şi va reintra pe creştere odată cu redresarea din sectorul bancar, însă o revenire nu va avea loc mai devreme de primăvara lui 2010, au spus specialiştii consultaţi de Business Standard. Citeste


BT Securities a trecut pe pierdere anul trecut, cu 2,61 milioane lei (07 iul 2009)

Divizia de brokeraj a Băncii Transilvania, BT Securities, a trecut pe pierdere anul trecut, cu un minus de 2,61 milioane lei, din cauza evoluţiei negative a pieţei de capital, în contextul în care obţinuse un... Citeste

Vicepresedintele UniCredit Tiriac Bank responsabil de divizia de risc a primit avizul BNR (23 iun 2009)

Daniela Bodirca a primit avizul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru preluarea functiei de vicepresedinte executiv al UniCredit Tiriac Bank responsabil de divizia de risc de la predecesorul sau, Armin Huber, dupa ce decizia numirii... Citeste

Casa de brokeraj Trend Bacau vrea sa vanda inca 0,65% din actiunile detinute la Bursa (22 iun 2009)

Casa de brokeraj Trend Bacau a scos la vanzare un pachet de 0,65% din actiunile detinute la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pentru care vrea sa obtina 1,25 milioane lei, dupa ce anterior a mai... Citeste

Broker Cluj si-a ales echipa executiva, dar lupta pentru departamentul de tranzactionare continua (19 iun 2009)

Conducerea Broker Cluj va anunta in cateva zile cine va ocupa functia de director de tranzactionare, postul fiind disputat de actualul interimar, Silviu Turc, si de Darie Moldovan, directorul general adjunct provizoriu, a declarat, pentru... Citeste

Grigore Chis este noul director general al Broker Cluj, dupa decizia consiliului de administratie (18 iun 2009)

Consiliul de administratie al Broker Cluj (BRK) a numit joi o noua echipa executiva, Grigore Chis urmand sa ocupe din 1 iulie functia de director general, iar Florica Venter va fi directorul general adjunct, a anuntat, joi, casa de brokeraj. Citeste

WBS România cere acţionarilor să aprobe fuziunea de principiu cu Transilvania Capital (09 iun 2009)

Conducerea WBS România propune acţionarilor fuziunea de principiu cu Transilvania Capital, în condiţiile în care acţionarii Broker Cluj au respins anul trecut absorbţia acestei firme de brokeraj, potrivit convocatorului transmis de casa de brokeraj condusă... Citeste

Consilier SEC: Conturile globale nu maresc riscul de frauda, autoritatile au mecanisme de protectie (08 iun 2009)

Utilizarea conturilor globale nu implica neaparat riscuri mai mari decat cele individuale, deoarece autoritatile de reglementare ale pietelor de capital dispun de mecanisme prin care sa previna fraudele, a spus, pentru NewsIn, J. Troy Beatty, consilier in cadrul Securities and Exchange Commission. Citeste

MONEY EXPRESS: 7 luni, 15 scenarii (07 mai 2009)

Kiwi Finance, unul din principalii brokeri de credite pentru retail, va intermedia anul acesta un volum de finantari de sase ori mai mic fata de anul trecut, estimeaza Anca Bidian, CEO si fondator al companiei. Citeste

Statul austriac vrea ca UniCredit sa contribuie in proportie de 50% la capitalizarea Bank Austria (05 mai 2009)

UniCredit ar trebui sa participe in proportie cu 50% la infuzia de capital pe care o cere subsidiara sa austriaca, Bank Austria, de la stat, a spus marti seful agentiei care administreaza injectiile de capital din Austria, citat de Reuters. Citeste



Credite de 352 mil. € acordate de brokerii din ARBC (14 apr 2009)

Asociatia Romana a Brokerilor de Credite (ARBC) a intermediat anul trecut credite in valoare de 352,40 mil. euro, reprezentand 4,66% din totalul creditelor bancare acordate pe retail de intreg sistemul bancar, iar pentru 2009 estimeaza un ritm de crestere al intermedierilor in acord cu evolutia pietei de creditare, de aproximativ... Citeste

Piata brokerilor de credite ramane fara jucatori. In Bucuresti, din 2.000 de companii, au mai ramas cateva zeci (08 apr 2009)

Criza financiara si blocajul pe finantare au decimat piata brokerilor de credite. In 2008, functionau, doar in Bucuresti, in jur de 2.000 de brokeri de credite, in timp ce astazi mai activeaza doar cateva zeci de companii, estimeaza reprezentantii intermediarilor. Unii dintre brokerii care mai rezista pe piata spun ca... Citeste

Tiriac jr si Adamescu vaneaza Flamingo pe Bursa. Patronul Asesoft vrea doar distributia (20 mar 2009)

Omul de afaceri Sebastian Ghita, care detine grupul Asesoft, unul dintre principalii jucatori de pe piata locala de IT&C, negociaza preluarea diviziei de distributie a Flamingo International, companie aflata in centrul atentiei pe Bursa, dupa ce Dan Adamescu, proprietarul magazinului Unirea Shopping Center, si Alexandru Ion Tiriac, fiul omului de... Citeste

Brokerul KIWI Finance a intermediat credite de 442 mil. € (03 mar 2009)

KIWI Finance, lider pe piata de brokeraj bancar din Romania, a inregistrat, la sfarsitul anului 2008, o cifra de afaceri de 3,4 mil. euro, in crestere cu 2% fata de 2007, ajungand la o valoare a imprumuturilor intermediate de 442 mil. euro, a anuntat compania. Citeste

CNVM a suspendat pentru inca doua saptamani operatiunile Broker Cluj din Oradea (27 feb 2009)

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare va bloca pentru încă două săptămâni activitatea sucursalei din Baia Mare a Broker Cluj (BRK), începând din 3 martie, timp în care societate este obligată să prezine evidenţa conturilor clienţilor şi a activităţii acestora, informeaza NewsIn. Citeste

Crestere intre 0% si 10%, spun brokerii de asigurari (12 feb 2009)

Volumul primelor brute subscrise in lei ar putea creste, intr-un scenariu optimist, cu cel mult 10%, au declarat pentru Business Standard mai multi brokeri din industria de profil. Bogdan Andriescu, managing partner la EOS Risq Romania, spune ca, in opinia sa, piata ar putea avea o crestere zero plus/minus 2-3%,... Citeste

Ursache: Infiintam o societate de investitii listata pe Bursa (12 feb 2009)

AVAS intentioneaza sa infiinteze o societate de investitii financiare de tip inchis, care sa cuprinda pachetele minoritare de actiuni la firmele din portofoliul institutiei, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele AVAS, Mircea Ursache. “Noua companie ar urma sa fie listata la Bursa. AVAS are dificultati in... Citeste

Mitsubishi UFJ şi Morgan Stanley au ajuns la un acord privind fuziunea diviziilor lor de brokeraj din Japonia (11 feb 2009)

Mitsubishi UFJ Financial Group Inc şi banca americană de investiţii Morgan Stanley au ajuns la un acord de bază privind fuziunea diviziilor lor de brokeraj din Japonia, potrivit unui articol apărut miercuri în ziarul financiar japonez "The Nikkei", citat de AP. Citeste

Afaceri de un milion de euro la Intercapital Invest in 2008 (26 ian 2009)

Intercapital Invest, una dintre casele de brokeraj fondatoare ale Bursei de Valori Bucuresti, estimeaza o cifra de afaceri de patru milioane de lei (1,004 mil. €), pentru anul trecut, “cel mai dificil an din istoria moderna a pietei de capital din Romania“, potrivit comunicatului companiei. Vanzarile serviciilor de baza au... Citeste

Brokerii castiga o runda in razboiul cu CSA (09 ian 2009)

Conflictul dintre brokerii de asigurari si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a luat o intorsatura neasteptata, dupa ce unul dintre intermediarii de pe piata a obtinut o victorie impotriva normei care limiteaza comisionul pe RCA la 15% din valoarea politei. Asiguratorii sunt pe pierderi enorme in campania RCA initiata... Citeste

Fuziuni sau falimente pe piata de brokeraj in 2009? (03 dec 2008)

Problemele cu care se confrunta brokerii din cauza scaderii interesului investitorilor pentru Bursa ii vor pune pe multi dintre acestia in fata unei situatii dificile: ori vor incerca sa fuzioneze, ori vor trebui sa gaseasca alte solutii de criza pentru a evita falimentul. Citeste

Un an de criza pe piata de brokeraj: peste 360 de brokeri concediati si zeci de unitati inchise (02 dec 2008)

Cea mai puternica criza de pe piata de capital locala, cel putin din ultimul deceniu, a lasat urme adanci in randul societatilor de brokeraj de la Bursa: peste 360 de brokeri au trebuit sa-si caute un nou loc de munca, cateva zeci de unitati au fost inchise, iar rezultatele financiare... Citeste

Wall Street-ul se intoarce cu cinci ani in timp (21 nov 2008)

Bursele de pe Wall Street s-au prabusit miercuri la minimele ultimilor cinci ani si jumatate, in conditiile temerilor privind absenta unei decizii salvatoare pentru sectorul auto american pana la instalarea oficiala a noii administratii, scrie The Wall Street Journal. Indicele Dow Jones s-a prabusit cu 427,47 puncte, echivalentul a 5,07%,... Citeste

Bursa explodeaza. E doar un foc de paie? (15 oct 2008)

Bursele europene au o revenire in forta, castigand peste 10% in ultimele doua zile, in timp ce piata de la Bucuresti a plusat chiar mai mult, sarind cu pana la 30%, readucand speranta in ochii investitorilor. Citeste

Ziua in care investitorii au inchis Bursa (09 oct 2008)

Investitorii de pe bursa locala au trait ieri momente istorice, dupa ce tranzactionarea pe Bursele de la Bucuresti si de la Sibiu a fost suspendata la doar o ora de la deschiderea sedintei, pentru prima data de la infiintarea Bursei, dupa ce indicele BET scadea cu 9,25%. Panica a... Citeste

Tranzactie pe piata de brokeraj: Siminel Andrei va prelua Vanguard (08 oct 2008)

Siminel Andrei, administratorul fondului Broadhurst, unul dintre cele mai mari de pe piata romaneasca, intentioneaza sa preia controlul societatii de brokeraj Vanguard, el primind avizul CNVM pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al societatii. Citeste

Brokerajul bancar ramane sub 5% din totalul creditelor pentru populatie (25 sep 2008)

Brokerii de credite care au infiintat, in urma cu trei luni, Asociatia Romana a Brokerilor de Credite au intermediat un volum total de credite de peste 195 milioane de euro in primul semestru din 2008, a anuntat ieri ARBC. Piata de brokeraj bancar s-a mentinut la mai putin de 5%... Citeste

Bursa a pierdut jumatate dintre cumparatorii romani (08 sep 2008)

Numarul lunar de cumparatori romani persoane fizice pe BVB a scazut, in august, pana la circa 5.500, mai putin de jumatate fata de numarul de la inceputul acestui an si, totodata, un nivel nemaiintalnit din 2005.Numarul de cumparatori romani la bursa a evoluat in ultimii ani in stransa legatura cu... Citeste

Raiffeisen Viena si Credit Europe Bank, concurenti noi pentru brokerii locali (08 sep 2008)

Raiffeisen Centrobank Viena si Credit Europe Bank vor intra luna aceasta la tranzactionare in nume propriu, pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), atrase de titlurile de stat listate la BVB in urma cu o luna, potrivit unor surse din piata de capital. Citeste

Seful BVB, cu ochii dupa burse prin Europa (05 sep 2008)

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) mizeaza pe expansiune in regiune, insa, in acelasi timp, poarta discutii cu bursele europene care o curteaza, potrivit presedintelui-director general al Bursei, Stere Farmache. Acesta a precizat ca, desi piata de capital trece printr-o criza, BVB a purtat discutii cu investitori interesati de piata locala,... Citeste

Gigantul Deutsche Bank a cumparat 6,5% din Flamingo (21 aug 2008)

Deutsche Bank si fondurile sale de investitii au cumparat circa 6,5% din actiunile Flamingo,nr. 3 pe piata de retail, aceasta fiind prima achizitie semnificativa a celei mai mari banci germane intr-o companie listata la bursa locala. Pachetul de actiuni valoreaza 2,7 mil. euro pe bursa. Citeste

Fitch confirma ratingul ‘BB-’ cu perspectiva pozitiva pentru Banca Transilvania (25 iul 2008)

Agentia de evaluare financiara Fitch a confirmat ratingul pentru creditele in valuta pe termen lung ‘BB-’ ale Bancii Transilvania, ratingul ‘B’ pentru creditele in valuta pe termen scurt, ratingul individual ‘D’, ratingul de suport ‘3’ si plafonul ratingului de suport ‘BB-’,arata un comunicat Fitch. Citeste

Vor reusi titlurile de stat sa salveze Bursa? (25 iul 2008)

Titlurile de stat vor fi listate pe Bursa, in perioada imediat urmatoare, acestea, impreuna cu operatiunile de vanzari in lipsa (short selling) fiind asteptate ca o salvare a pietei de capital, dupa caderea dramatica din ultimul an. Citeste



Pagina: 1234567  »
Viziunea Anticriza a Guvernului
Aceasta este viziunea anticriză a Guvernului României*
Finante Personale
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private

Îngheţarea contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii la nivelul din 2008, de 2%, fuziunile dintre fonduri şi creşterea numărului de...

Citeste si comenteaza
ROMANIA, ASFALT TANGO
Doi directori din Transporturi, demişi
Doi directori din Transporturi, demişi

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a demis ieri un director din cadrul CNADNR şi pe cel al Regionalei de...

Citeste si comenteaza
The Money Channel LIVE
ANTREPRENOR
Antreprenor

Antreprenor, sectiune speciala a cotidianului Business Standard
Citeste
Proiect 1000



CALCULATOR CREDITE
Alegeti tipul produsului dorit pentru a compara ofertele de finantare: Informatii oferite de Vreau Credit ! Oferta completa de credite bancare
Citeste Editia Digitala Business Standard
COPERTA (PDF) & EDITII
2009-12-22
Vezi editia din:

INDEX

Index Autori
Lista semnatarilor in standard.ro

Index Persoane
Lista persoanelor la care s-a facut referire in standard.ro

Index Companii
Lista companiilor la care s-a facut referire in standard.ro

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!